S* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtP****** D****** D******
IntervenientM** C*** C****** S****** S**
ReclamantAdmite cererea formulată de reclamanta M** C*** C****** S****** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat P****** D****** D******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3034,82 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 20.03.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1390 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 26.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 8681/2022 din 26.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 26.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 26.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2022