D***** I* M***** I****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 944/P/2021 din data de 06.12.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti privind pe inculpatul DANCIU MARIUS - IONEL, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 din C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul DANCIU MARIUS - IONEL, urmând ca termenul de judecată să fie stabilit după momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri. Cu drept la contestaţie în 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.01.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 03.01.2022