N*** V******** G********
ReclamantS******* M******** T****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de către reclamanta N.V.G.în contradictoriu cu pârâtul S.M.T.. Dispune înlocuirea sancţiunii aplicate reclamantei prin Decizia nr. 253/31.05.2021 din „desfacerea discipinară a contractului individual de muncă conform art. 61, lit. a, şi art. 248, alin. 1. lit. e din C. Muncii”, în „avertisment scris în temeiul art. art. 248, alin. 1. lit. a din C. Muncii.” Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior încetării contractului individual de muncă. Obligă pârâtul la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data emiterii deciziei de concediere şi până la reintegrarea efectivă. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 23 iunie 2022.
Hotarare 1799/2022 din 23.06.2022Amână pronunţarea pentru data de 23.06.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2022pentru dezbaterea fondului cauzei.
Incheiere de sedinta din 17.05.2022probe.
Incheiere de sedinta din 22.03.2022Administrare probe.
Incheiere de sedinta din 11.01.2022administrare probe.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021