N****** F****
InculpatÎn baza art. 362 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 208 alin. (5) C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată prin ordonanţa nr. 2770/P/2020 din data de 11.02.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, aşa cum a fost modificată în ceea ce priveşte obligaţiile stabilite în cadrul măsurii preventive prin încheierea penală nr. 194/24.03.2021 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. 2889/288/2021/a1.1, definitivă prin încheierea penală nr. 29/29.03.2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în acelaşi dosar, faţă de inculpatul N****** F**** trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b C.pen., cu aplic art. 41 alin. 1 C.pen.. În baza art. 208 alin. (5) C.proc.pen. rap. la art. 207 alin. (4) C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul N****** F****. În baza art. 242 alin. (1) C.proc.pen., respinge cererea inculpatului privind revocarea măsurii controlului judiciar, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată astăzi 17.11.2021, ora 15:30, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei conform dispoziţiilor art. 405 alin. 2 C.proc.pen..
Hotarare 592/2021 din 17.11.2021