U******* A************ T********** M********* B***** P*** P*****
Recurent PârâtS****** I***
Intimat ReclamantDECIDE 06.10.2021 Admite cererea de recurs formulată de recurentul pârât UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL BRAŞOV împotriva sentinţei civile nr. 339/CA/14.04.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal, pe care o casează în parte şi în rejudecare: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul S****** I*** în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL BRAŞOV. Obligă pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL BRAŞOV să efectueze operaţiunea administrativă de avizare a temei de proiectare, potrivit Certificatului de urbanism nr. 2834/29.10.2018. Respinge restul pretenţiilor formulate de reclamantul S****** I***. Menţine dispoziţia referitoare la cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 06.10.2021.
Hotarare 576/2021 din 06.10.2021Respinge excepţia nulităţii recursului. Amână pronunţarea cauzei în condiţiile art 396 alin.2 Cpc, la data de 6.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021