A*** - O** S**
DebitorS* R****** S** C* S***** A*** L* C****** A***** C**** P*******
CreditorS********* C** C****** S**** S** P*** C********* D*** C****** I****
PetentC******* R******* S****** S*
CreditorR******** D********* S**
Creditorpentru continuarea procedurii, soluţionarea contestaţiilor, întocmirea tabelului definitiv şi predarea documentelor contabile
Incheiere de sedinta din 25.01.2023În temeiul dispoziţiilor art. 57 alin. 5 din Legea nr.85/2014 îl înlocuieşte pe administratorul judiciar REMOLD INSOLV IPURL cu administratorul judiciar RISE INSOLVENCY SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr.85/2014. Dispune încetarea atribuţiilor administratorului judiciar REMOLD INSOLV IPURL. Dispune emiterea unor adrese către ambii practicieni în insolvenţă pentru a le aduce la cunoştinţă înlocuirea. Cu drept de a formula apel în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Apelul va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.11.2022.
Incheiere de sedinta din 23.11.2022Amână pronunţarea la data de 23.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2022pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 05.10.2022pentru continuarea procedurii şi soluţionarea contestaţiilor
Incheiere de sedinta din 18.05.2022Admite cererea creditorului SC CDA CONFORT STEEL SRL, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 78 alin. 1 din Legea 85/2014. Dispune ridicarea suspendării prevăzute la art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014 şi valorificarea imediată în cadrul procedurii de insolvenţă a autovehiculului JEEP WRANGLER, serie şasiu 1C4HJXBN8JW270383, serie motor 270383, an de fabricaţie 2018, cu nr. de înmatriculare B 898 AGV, aflat în garanţia creditorului C.D.A. Confort Steel SRL, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 154-158 din aceeaşi lege. Cu apel în 7 de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 02.02.2022.
Hotarare intermediara 384/2022 din 02.02.2022Respinge opoziţia la cererea de deschidere a procedurii , ca neîntemeiată. Cu apel în 7 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.11.2021.
Hotarare intermediara 5624/2021 din 10.11.2021Admite cererea debitorului A*** - O** S**. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitorului A*** - O** S**. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la Încheierea de deschidere a procedurii - 15 zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 29.11.2021; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 20.12.2021 d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor –14.01.2022; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 27.12.2021. Califică cererea creditorului RECOBOL SRL drept declaraţie de creanţă, urmând să fie analizată de către administratorul judiciar. Desemnează administrator judiciar provizoriu pe REMOLD INSOLV IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 2500 lei din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar/lichidatorului judiciar ca notificările transmise creditorilor să cuprindă solicitarea de comunicare a declaraţiilor de creanţe, a documentelor justificative, a taxei de timbru: (i) un exemplar va fi transmis atât in format scriptic (hârtie) la grefa Secţiei a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, cât şi în format electronic (documente PDF de maximum 4 MB fiecare) pe adresa de e-mail a Secţiei a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti ([email protected]); (ii) exemplarul destinat practicianului in insolventa va fi transmis pe adresa de corespondenta electronică ce va fi indicată de acesta prin notificare. Fixează termen administrativ de control pentru analiza stadiului continuării procedurii la 02.02.2022, ora 09,00. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 13.10.2021.
Incheiere de sedinta din 13.10.2021