V*** F* Ş***** O*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, stabileşte pedeapsa amenzii în cuantum de 9.000 de lei, prin aplicarea sistemului zilelor – amendă, corespunzătoare unui număr de 180 zile – amendă, înmulţite cu suma de 50 de lei, aferentă unei zile – amendă, pentru săvârşirea de către inculpatul VIDA Ştefan-Ovidiu, (date personale), a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 13.09.2017). În baza art. 396 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală, raportat la art. 83 din Codul penal, dispune amânarea aplicării pedepsei de 9.000 lei amendă, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen stabilit în condiţiile art. 84 alin. 1 din Codul penal şi care va curge, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală şi art. 83 alin. 4 din Codul penal pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 88 alin. 1 şi 3 din Codul penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, obligaţiilor sau al săvârşirii unei noi infracţiuni. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat, din care suma de 153,05 lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.03.2022.
Hotarare 418/2022 din 01.03.2022Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 01.03.2022, când pronunţarea se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procuroroului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2022