B** N******* M***** A*****
PetentI************ L** C* S***** P******** A***
CreditorZ**** A********
DebitorAdmite cererea de încuviin?are a executării silite formulată de petentul B.E.J. NEGREANU MARIUS ADRIAN . Încuviinţează executarea silită, ce urmează a se efectua în toate modalităţile prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la cererea creditoarei INVESTCAPITAL, împotriva debitorului Z**** A********, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 29603748/23.10.2017 încheiat între Cetelem IFN SA şi debitor, în vederea recuperării creanţei prevăzute în titlul executoriu, respectiv suma totală de 1.735,52 lei reprezentând debit restant, precum şi a cheltuielilor de executare. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare nr. 569/2021. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.10.2021.
Incheiere de executare silita 1291/2021 din 05.10.2021la data de 05.10.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2021