A******** L**** C*******
InculpatO**** M**** E****
Parte civilăAdmite cererea inculpatei privind aplicarea dispoziţiilor art. 375 Cod procedură penală. În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 şi alin. 10 C. proc. pen raportat la art. 61 alin. 1, 3 şi 4 lit. c. C.pen. condamnă inculpata, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 lei corespunzător unui număr de 300 zile - amendă, cuantificată la câte 10 lei/ zi–amendă, pentru săvâr?irea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art.193 alin. 2 C.P. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 63 Cod Penal care prevede că, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă inculpata la plata sumei de 10.000 lei daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpata la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la Judecătoria Motru, azi 19.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 84/2022 din 19.05.2022Declară închise dezbaterile. Stabile?te termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii la data de 19.05.2022. Pronun?area se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi 24.03.2022, la Judecătoria Motru.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2022Acordă termen la data de 24.03.2022, ora 09,00 la cererea apărătorului persoanei vătămate.
Incheiere de sedinta din 10.02.2022