S***** D******
PetentI************ D* P****** A* J******** I****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul S***** D****** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 3000 de lei, aplicate prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PIFW nr. 0170690 din 24.07.2021 cu sancţiunea „avertisment”. Exonerează petenta de plata amenzii contravenţionale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal seria PIFW nr. 0170690 din 24.07.2021 emis de INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi recomandă acesteia respectarea pe viitor a dispoziţiilor legale încălcate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03 martie 2022.
Hotarare 2804/2022 din 03.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 03.03.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2022