L**** V***** M*****
InculpatÎn baza art. 335, al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr. penală, condamnă pe inculpatul L**** V***** M*****, judecat după procedura prevăzută de art.375 C.pr.pen., la o pedeapsă de: - 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin 1 C. pen. În baza art. 336, al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr. penală şi art. 375 C.pr.pen, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de: -9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substante, prev. de art. 336 alin 1 C. pen. În baza art.38 alin. 2 Cod penal, art.39 alin.1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care adaugă un spor de 3 (trei) luni, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, astfel că pedeapsa aplicată inculpatului este de 1 (un) an închisoare. În baza art.91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului de 1 (un) an închisoare şi fixează un termen de supraveghere a acestuia pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 92 Cod penal. Conform art. 93 alin.1 lit.a)-e) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul L**** V***** M***** să respecte şi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor la datele fixate de acest serviciu; b)- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) - să anunţe, în prealabil, consilierului de probaţiune schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) - să comunice schimbarea locului de muncă; e) - să comunice orice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 al.2 lit. b Cod penal impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: -- să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal impune inculpatului L**** V***** M***** ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Căbeşti sau în cadrul Primăriei Comunei Roşia , judeţul Bihor. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv, revocarea beneficiului suspendării pedepsei închisorii sub supraveghere şi executarea acesteia în regim privativ de libertate, conform art.96 alin. 1 Cod penal. În baza art.274, al.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii cu inculpatul şi procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din 21.04.2022.
Hotarare 280/2022 din 21.04.2022amână pronun?area în cauză pt. termenul din data de 21.04.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2022amână pronun?area pt termenul din 24.03.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2022