F*** L**** T* P**** M****
InculpatÎn temeiul art.346 alin.(1) C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, la data de 12 martie 2021, dosar nr.485/P/2020, privind pe inculpatul fruntaş L.P.-M., trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art.336 alin.(1) Cod penal, fiind respectate dispoziţiile art.328 C.p.p., privind administrarea probelor şi efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul fruntaş L P M, sub aspectul săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina acestuia prin rechizitoriul emis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, la data de 12 martie 2021, în dosar nr.485/P/2020, urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare, conform dispoziţiilor art.347 al.(1) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu astăzi, 19 aprilie 2021, la sediul instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara8/2021 din 19.04.2021