G***** I***** C******
PetentI************ D* P****** A* J******** I*******
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de reclamantul G***** I***** C****** împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria PILW nr. 032639 din 25.09.2021 în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA. Anulează procesul-verbal de contestat în ceea ce priveşte măsurile dispuse cu privire la contravenţia prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. a) din OUG 195/2002. Anulează sancţiunea contravenţională principală constând în amenda în cuantum de 1.305 lei, precum şi sancţiunea complementară privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule. Respinge plângerea în rest, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Feteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 20 aprilie 2022.
Hotarare 308/2022 din 20.04.2022potrivit art.222 alin.2 c.pr.civ pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronun?area la data de 20.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2022potrivit art.222 alin.2 c.pr.civ pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronun?area la data de 15.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2022pentru legala constituire a Completului, conform Hotărârii Colegiului Nr:11/09.12.2021, s-a dispus repartizarea aleatorie a dosarului - Completului 6.
Incheiere de sedinta din 17.01.2022