S****** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** C********
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul S****** M****, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII. Dispune anularea deciziei nr.335695/01.03.2021 emisă de către pârâtă. Obligă pârâta să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie cu valorificarea veniturilor brute atestate de adeverinţele nr. 1646/10.11.2020, nr.1418/20.10.2020 şi nr.46346/23.11.2020 (cu excepţia veniturilor deja valorificate de către pârâtă), precum şi plata diferenţelor de drepturi de pensie începând cu data de 01.12.2020. Respinge ca neîntemeiată cererea de valorificare a adeverinţelor nr.1645/10.11.2020 eliberată de NIC ARHIV COM SRL şi nr.1417/20.10.2020 eliberată de SC Şantierul Naval Orşova SA. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei reprezentând onorariu avocat, acordat proporţional cu soluţia de admitere în parte a cererii introductive. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.10.2021.
Hotarare 3560/2021 din 08.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 08.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 24.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2021