Z*** C********* I**
InculpatM***** V*******
InculpatI. În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Z*** C********* I** pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 229 alin.1 lit. b Cod Penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 Cod penal raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, la pedeapsa principală de 1 an şi 3 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii. Conform art. 65 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. În temeiul art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa principală durata reţinerii din data de 05.11.2021, ora 15:21 până la data de 06.11.2021 ora 04:00 şi a arestului preventiv de la data de 13.02.2022 la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 C.pr.pen., menţine arestarea preventivă a inculpatului Z*** C********* I**, măsură luată prin încheierea din 03.02.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv, în lipsă, definitivă la data de 09.02.2022 şi confirmată prin încheierea din data de 14.02.2022, definitivă prin necontestare, în baza căreia a fost emis M.A.P. nr. 3/09.02.2022, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile. II.În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul M***** V*******, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 229 alin.1 lit. b Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, la pedeapsa principală de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii. Conform art. 65 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. În temeiul art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa principală durata reţinerii din data de 15.12.2021, ora 12:33 până la data de 16.12.2021 ora 11:33 şi a arestului preventiv de la data de 14.02.2022 la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 C.pr.pen., menţine arestarea preventivă a inculpatului M***** V*******, măsură luată prin încheierea din 03.02.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv, în lipsă, definitivă la data de 09.02.2022 şi confirmată prin încheierea din data de 15.02.2022, definitivă prin necontestare, în baza căreia a fost emis M.A.P. nr. 4/09.02.2022, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile. III. În temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 1357 C.civ. coroborat cu art. 464 Cod procedură civilă, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC ARCADE CAFE SRL prin reprezentant legal Bot Andreea şi îl obligă pe inculpatul Z*** C********* I** la plata sumei de 400 de Euro către aceasta, în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea încălzitorului sustras la data de 04.11.2021, ora 05:30. În baza art.274 alin.1 C.pr.pen., obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1000 lei reprezentând cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale. Conform art. 274 alin. 1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.pr.pen., onorariul avocaţilor din oficiu, av. Hurezeanu Gh. Marinela-Liliana (delegaţie seria EP, nr. 86316/27.12.2021) şi av. Lungu G. Cristina-Alina (delegaţie seria EO, nr. 86295/27.12.2021) în cuantum de 1663 lei fiecare, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile, de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală astăzi, 18.03.2022.
Hotarare 186/2022 din 18.03.2022Amână pronunţarea la data de 18.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2022