Dosar 290/119/2021 din 29.06.2021

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 290/119/2021
Data dosar:
29.06.2021
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2021 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Admitere recurs

    Admite recursul declarat de recurentul-pârât I************ D* P****** J******* C****** împotriva sentinţei civile nr. 513/28.05.2021, pronunţată de Tribunalul Covasna – secţia civilă, pe care o casează în parte, în ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei şi, rejudecând în aceste limite, respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Cucoş Mihai în contradictoriu cu pârâtul I************ D* P****** J******* C******, în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 09.11.2017 – 15.03.2019. Menţine dispoziţiile sentinţei recurate, cu privire la soluţionarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive, lipsei de obiect şi prescripţiei extinctive pentru perioada 01.11.2017-09.11.2017. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, azi data de 11 noiembrie 2021.

    Hotarare 697/2021 din 11.11.2021
  • Sedinta din data de 28.10.2021 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână pronunţarea

    Pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată, dl. judecător Tiberiu Adrian Vîrgolici aflându-se în concediu medical, amâna pronunţarea pentru data de 11.11.2021. În condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.10.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2021
  • Sedinta din data de 21.10.2021 la ora 9:40

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 28.10. 2021. În condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.10.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD