C**** T*****
InculpatÎn baza art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Cluj şi în consecinţă : În temeiul art. 202 alin. 1-3, art. 223 alin. 2 C.proc.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului C. T. fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de cercetat pentru săvâr?irea infrac?iunilor de trafic de minori, prev. ?i ped. de art. 211 al. 1 C. Pen., cu aplicarea art. 35 al. 1 C. Pen. ?i tâlhărie, prev ?i ped de art. 233 al. 1 C. Pen., cu aplic. art. 38 al. 1 C. Pen. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.06.2021 şi până la data de 28.07.2021, inclusiv. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 313 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (av. P. P.) sumă care se avansează din F.M.J. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29 iunie 2021, ora 14:00 în prezenţa inculpatului reţinut şi a reprezentantei Ministerului Public.
Incheiere masuri preventive faza de UP 670/2021 din 29.06.2021