V**** M**** B*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul VELEA MIHAI-BOGDAN, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e (faptă din data de 19.02.2021). În baza art. 335 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul VELEA MIHAI-BOGDAN, la pedeapsa de 6 (?ase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din data de 08.06.2021). În baza art. 336 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul VELEA MIHAI-BOGDAN, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e (faptă din data de 08.06.2021). În baza art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului VELEA MIHAI-BOGDAN pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i i) C.pen., respectiv interzice exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă a cărei executare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 din C.pen. aplică inculpatului VELEA MIHAI-BOGDAN pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i i) C.pen. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. rap. la art. 38 alin. 1 ?i 2 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedeapse, respectiv 5 luni ?i 10 zile închisoare, în total 1 an, 5 luni ?i 10 zile închisoare. În baza art. 45 alin. 1 C.pen., art. 67 alin. 1 cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i i C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă a cărei executare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 45 alin. 1 C.pen., art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i i C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a conduce orice categorie de vehicule, ce urmează regimul pedepsei principale. În baza art. 91 alin. 1 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an, 5 luni ?i 10 zile închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. şi care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucure?ti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Bucure?ti. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Administra?ia Domeniului Public Bucure?ti-Sector II sau Primăria Municipiului Bucure?ti - Administra?ia Cimitirelor ?i Crematoriilor Umane, la alegerea consilierului de probaţiune. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin. 4 lit. b) C.proc.pen., constată că inculpatul a fost re?inut începând cu data de 08.06.2021, ora 22:30, ?i până la data de 09.06.2021, ora 22:30. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (2.700 lei în faza de urmărire penală şi 300 lei în faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată astăzi, 16.12.2021, prin punerea hotărârii redactate la dispozi?ia inculpatului ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 766/2021 din 16.12.2021Stabileşte pronunţarea în cauză la data de 16.12.2021, pronunţarea urmând a fi făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2021