S* A****** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtM**** I**** M*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta AUTOWAB S.R.L., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat M**** I**** M*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5498,34 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 15.10.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 29290,99 lei de la data de 28.03.2021 până la data de 14.10.2021. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4459 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru de 1960 lei şi onorariu avocaţial de 2499 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 04.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1082/2022 din 04.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 04.02.2022. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2022În vederea introduceri în cauză a intervenientului forţat.
Incheiere de sedinta din 16.12.2021