Dosar 2923/110/2021 din 22.09.2021

refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2923/110/2021
Data dosar:
22.09.2021
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.01.2022 la ora 10:00

    Complet: C7CC
  • Admite cererea

    HOTĂRĂŞTE: Admite contestaţia formulată de reclamanta Drugă Elena împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap nr.3776/24.08.2021 emis de pârâta C****** D* E******* A P********** A***** C* H******* B****. Anulează în parte certificatul contestat în sensul că obligă pârâta la încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav cu asistent personal, pe perioada de valabilitate a certificatului contestat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac ce se depune la Tribunalul Bacău - Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în condiţiile art.402 teza a II-a Cod procedură civilă, azi 10.01.2022.

    Hotarare 4/2022 din 10.01.2022
  • Sedinta din data de 06.12.2021 la ora 10:00

    Complet: C7CC
  • Amână cauza

    Incuviinteaza proba cu înscrisuri,proba testimoniala cu audierea unui martor şi pentru citarea martorului Caranfil Maria la adresa indicata amană cauza şi acordă termen la data de 10.01.2021, ora 10, restul partilor avand termen în cunoştinta.

    Incheiere de sedinta din 06.12.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD