B***** A************* D* A*********** D** R****** (*********
ReclamantM********* I**** E****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România în contradictoriu cu pârâtul M********* I**** E****. Menţine măsura suspendării judecăţii până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.2413/225/2019*, dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 16.09.2021. Cu drept de a cere repunerea pe rol pe toată durata suspendării şi drept de recurs pe toată durata suspendării, ce se vor depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12.05.2022.
Incheiere suspendare din 12.05.2022În baza art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă dispune suspendarea judecăţii cererii formulate de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România în contradictoriu cu pârâtul M********* I**** E**** până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.2413/225/2019*. Cu drept de a cere repunerea pe rol pe toată durata suspendării şi drept de recurs pe toată durata suspendării, ce se vor depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 16.09.2021.
Incheiere suspendare din 16.09.2021Pune în vedere reprezentantului pârâtului să precizeze în scris cererea de introducere în cauză sub aspectului temeiului de drept şi se amână cauza la 16.09.2021, ora 10:30.
Incheiere de sedinta din 24.06.2021