S**** A*****
InculpatÎn baza art. 396 alin.1, 4 şi 10 C. proc. pen., stabileşte pentru inculpatul S**** A*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art.336 al.l Cp., o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 al. 1 C.pen. În temeiul art. 83 alin.1 C. pen., amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin.1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor la datele stabilite de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin.1 C. pen. ,pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor. În temeiul art. 85 alin. 2 Cod penal , obligă pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile la Primăria Comunei Căpâlna sau la Primăria Comunei Şoimi . În temeiul art. 84 alin. 2 şi 88 alin. 1 C. pen., instanţa pune în vedere inculpatului că pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi obligaţiile care îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă, iar în caz de nerespectare cu rea-credinţă a acestora, instanţa va dispune revocarea amânării pedepsei şi aplicarea şi executarea acesteia în regim de detenţie. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii cu inculpatul şi procurorul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 17.03.2022.
Hotarare 168/2022 din 17.03.2022Amână pronunţarea pentru data de 17.03.2022, pronunţarea hotărârii urmând a se realiza prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.405 alin.1 din Codul de procedură penală Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2022