S***** E****
ReclamantC***** O*****
PârâtP******* C****** O*****
PârâtAdmite cererea. Dispune completarea dispozitivului sentinţei nr. 213/22.03.2022 în sensul că obligă pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2250 lei reprezentând onorariu avocat şi taxă judiciară de timbru. Respinge cererea de acordare onorariu apărător în prezentul dosar. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmboviţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 21.06.2022.
Hotarare completaredispozitiv 489/2022 din 21.06.2022Admite, în parte, acţiunea. Dispune anularea Deciziei nr. 93/30.06.2021 emisă de P******* C****** O*****. Obligă pârâţii să dispună reintegrarea reclamantei în funcţia avută anterior şi să plătească despăgubiri egale cu cuantumul salariilor indexate, majorate şi recalculate, respectiv celelalte drepturi de care ar fi putut beneficia. Obligă pârâţii să vizeze la bugetul asigurărilor de stat contribuţia angajatorului pentru pensie, sănătate, şomaj, pentru perioada 19.07.2021 - până la data reîncadrării. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâţilor să-i prelungească reclamantei raportul de serviciu până la vârsta de 65 de ani. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmboviţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 22.03.2022.
Hotarare 213/2022 din 22.03.2022Amână pronunţarea la data de 22.03.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.03.2022Amână pronunţarea la data de 8.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2022Admite proba cu înscrisuri, urmând ca în cadrul acestei probe să se emită adresă către Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, pentru a comunica dacă pe numele reclamantei contestatoare se află în lucru dosarul de pensionare sau a fost emisă decizie de pensionare. Acordă termen la data de 22.02.2022, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.12.2021
Incheiere de sedinta din 14.12.2021Amână cauza faţă de cererile de amânare pentru lipsă de apărare a reclamantei şi pârâţilor. Acordă termen la data de 14.12.2021, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi 26.10.2021.
Incheiere de sedinta din 26.10.2021