C****** D*****
ReclamantI************ T********* D* M**** B****** P*** R*********** L****
PârâtRespinge ca inadmisibil petitul din cererea de chemare în judecată privind anularea Deciziei nr. 61/31.05.2021 emisă de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov. Admite în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C****** D***** în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov, prin reprezentat legal, şi în consecinţă: Obligă pârâtul să emită o decizie prin care începând cu data da 01.06.2021 să îi stabilească reclamantului drepturile salariale la acelaşi nivel cu cele aflate în plată în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi, pentru funcţia pe care o ocupă, care să includă şi drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti conform art. 39 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 153/2017, OUG nr. 91/2017, Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi Deciziei nr. 8/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportat la funcţia ocupată, gradul profesional şi gradaţia reclamantului. Obligă pârâtul să îi plătească reclamantului diferenţa dintre salariul cuvenit conform art. 39 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 153/2017 şi OUG 91/2017 şi salariul care i-a fost stabilit în mod necorespunzător începând de la data de 01.06.2021 prin decizia emisă de pârâtă, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 10.03.2022.
Hotarare 216/2022 din 10.03.2022Amână pronunţarea la data de 10.03.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronuntaţă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 23.02.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2022Pentru a se aduce la îndeplinire obligaţiile stabilite de către instanţă, acordă un nou termen la data de 08.02.2022, sala T1, ora 09.45.
Incheiere de sedinta din 23.11.2021