U****** A***
InculpatG******* M******
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alineat (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş din data de 10 februarie 2021, emis în dosarul de urmărire penală nr. 1069/P/2019, privind pe inculpatul ..., cercetat, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de: încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alineatele 1 şi 4 şi dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută şi pedepsită de art. 32 alineat 1 din Legea nr. 217 /2003*republicată, cu aplicarea art. 35, alineat 1 Cod penal şi ameninţarea, prevăzută şi pedepsită de art. 206, alineat 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38, alineat 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 18 Martie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara15/2021 din 18.03.2021