Dosar 29508/245/2020 din 07.04.2021

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29508/245/2020
Data dosar:
07.04.2021
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.03.2022 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Încheiere

    Admite sesizarea de îndreptare eroare materială formulată din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei şi sentinţei civile nr. 2980 pronunţate de Judecătoria Suceava în data de 08.07.2021 în dosarul nr. 29508/245/2020, în sensul că se va menţiona, în mod corect, domiciliul pârâtului Răzvan Pârlog ca fiind în „sat Băneşti, com. Fântânele, nr.838, jud. Suceava” în loc de „sat Horpaz, comuna Miroslava, nr.52, jud. Iaşi”, cum din eroare s-a menţionat. Îndreptarea se va realiza în minuta şi în toate exemplare originale ale sentinţei şi face parte integrantă din sentinţa civilă nr.2980/08.07.2021 a Judecătoriei Suceava. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17.03.2022.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 17.03.2022
  • Sedinta din data de 08.07.2021 la ora 08:30

    Complet: C23
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta I************ L**, în contradictoriu cu pârâtul Răzvan Pârlog. Obligă pârâtul la plata sumei de 1.760,31 lei către reclamantă, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 08.07.2021.

    Hotarare 2980/2021 din 08.07.2021
  • Sedinta din data de 07.07.2021 la ora 08:30

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 08.07.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.07.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2021
  • Sedinta din data de 22.06.2021 la ora 10:30

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.07.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.06.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD