H****** H******
PetentÎn baza art. 598 alin. (1) lit. c) teză finală din Codul de procedură penală, admite sesizarea judecătorului delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Arad privind pe condamnatul H****** H****** in prezent aflat in Penitenciarul Aiud. Constată că prin încheierea din 19 ianuarie 2021 dată de Tribunalul din Budapesta, Ungaria pronunţată în dosar nr. 35 Beu.20.044/2021/11 s-a aprobat predarea persoanei condamnate H****** H******, în privinţa căruia a fost emis mandatul european de arestare nr.4/2021 din 18 ianuarie 2021 de către Judecătoria Arad, în vederea executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 Cod penal român şi s-a refuzat executarea mandatului european de arestare pentru executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis, prev.de art. 335 alin.1 Cod penal, cu precizarea că in privinţa inculpatului trebuie aplicat principiului specialităţii. În baza art. 598 alin. (1) lit. c) teză finală Cod de procedură penală raportat la art.74 coroborat cu art. 117 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare la care a fost condamnat H****** H****** , prin sentinţa penală nr. 2498/06.11.2015, pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 7265/55/2015, definitivă prin neapelare, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod Penal; - pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzute de art. 323 Cod Penal; - sporul de 2 luni închisoare aplicat în baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) Cod Penal; Înlătură sporul de 2 luni închisoare aplicat în baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) Cod Penal. În baza art. 599 alin. (4) Cod procedură penală coroborat cu dispoziţiile art. 555 Cod procedură penală revocă mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2566/2015 din 10.01.2016 privind pe H****** H******, emis de Judecătoria Arad şi dispune: -emiterea unui mandat de executare pe numele persoanei condamnate H****** H****** cu datele de mai sus, pentru pedeapsa de 6 luni închisoare în regim de detenţie aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev.de art. 323 Cod penal; - emiterea unui mandat de executare pentru aceeaşi persoana, pentru pedeapsa de 1 an închisoare în regim de detenţie aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod Penal care va fi pus în executare efectivă cu respectarea dispoziţiilor art. 74 alin.1 lit. b şi ale art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, după executarea mandatului emis pentru pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 275 alin. (3) Cod de Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 272 alin. (1) şi art. 275 alin. (6) Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad a sumei de 313 lei onorariu apărător din oficiu. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 30,91 lei, traducătorului autorizat Telegdi Csilla. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.
Hotarare 695/2021 din 31.03.2021Fixeaza termen de pronunţarela 31.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2021T.29.03.2021 pentru ataşare mandat de executare si pentru a se asigura un translator de limba germana sau bulgară.
Incheiere de sedinta din 15.03.2021