R*** G*******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 C.pen., cu referire la art. 83 C.pen.,, stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului R*** G*******, cu domiciliul procesual ales la cabinete grupate de avocat Pană&Pană din Timi?oara, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Conducere a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice (faptă din 02.10.2020). Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu cea care a făcut obiectul sentinţei penale nr. 1390/05.05.2021, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 1107/325/2021, definitivă prin neapelare la data de 01.06.2021. În temeiul art. 89 C.pen., anulează amânarea aplicării pedepsei dispusă prins sentinţa penală anterior menţionată. În temeiul art. 38-39 alin. 1 lit. b rap. la art. 89 C.pen., aplică în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni la care se va adăuga un spor de 1 lună şi 10 zile (reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă), în final în sarcina inculpatului fiind stabilită pedeapsa de 10 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 83 alin. 1-3 C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 84 C.pen., de 2 ani, calculat începând cu data de 01.06.2021 conform art. 89 alin. 2 C.pen.. În baza art. 85 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă, dacă va fi cazul; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv a dispoziţiilor art. 88 C.pen privind cazurile de revocare a amânării şi de aplicare şi executare a pedepsei stabilite, cu aplicare, după caz, inclusiv a regulilor de la concursul de infracţiuni. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei (din care suma de 900 este aferentă urmăririi penale), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pentru prezentul litigiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04.05.2022.
Hotarare 1223/2022 din 04.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 04.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2022