C***** E**** G******
Parte civilăA** F*** M****
InculpatS******* C***** J******* D* U****** S****** S******* I***
Parte civilăS********* A********* R********* A***** V***** I******** G**** S*
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea rechizitoriului întocmit la data de 25.10.2021 în dosarul nr. 6329/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 29633/245/2021 din data 19.11.2021, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul A** F*** M****, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal şi a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 2,3 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 21.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara65/2022 din 21.01.2022