M***** M*****
PetentI************ D* P****** A* J******** M****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul M***** M*****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN MUREŞ, ca neîntemeiată. Menţine procesul verbal seria PMSX nr. 0299065, încheiat la data de 16.09.2021, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş – Poli?ia Sec?ia nr. 8 Petelea, ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Reghin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12 aprilie 2022.
Hotarare 300/2022 din 12.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12 aprilie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29 martie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2022- încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le ca fiind necesare, utile şi pertinente soluţionării cauzei; - dispune în sarcina petentului obligaţia ca, până la următorul termen de judecată, să depună extrase de carte funciară pentru informare pentru CF nr. 51283 Solovăstru şi CF nr. 51284 Solovăstru. - citarea părţilor pentru data de 14 martie 2022, ora 09:00. Amână judecarea cauzei la 14 martie 2022, ora 09:00. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 31 ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 31.01.2022