M***** M****** C********* L* C*** A** S**** B*******
ReclamantM***** M****** A****** G******* L* C*** A** S**** B*******
ReclamantB***** E****
PârâtT******* M****
PârâtV****** D****
PârâtRespinge cererea privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, formulată de reclamanţii MOCANU MUNTEAN CONSTANTIN şi MOCANU MUNTEAN ADRIANA GABRIELA în contradictoriu cu pârâţii B***** E****, T******* M****, V****** D****, DOMBOŞ CONSTANTIN, TARAŞ IOANA şi A UAT COMUNA DOBÂRLĂU, prin primar, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, iar cererea de apel se va depune la Judecătoria Întorsura Buzăului. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17 decembrie 2021.
Hotarare 445/2021 din 17.12.2021Admite cererea de amânare formulată de reclamantul Mocanu Muntean Constantin. Menţine obligaţia pusă în vedere reclamanţilor prin reprezentantul convenţional, să efectueze demersurile necesare pentru a depune la dosar dovada decesului proprietarului tabular. Menţine obligaţia pusă în vedere reclamanţilor prin reprezentantul convenţional, să depună la dosarul cauzei o adeverinţă privind evidenţele din Registrul agricol din care să rezulte persoanele care au folosit anterior imobilul şi menţiunea dacă acesta face parte din domeniul public sau privat al Statului sau al comunei Dobârlău. Amână judecata cauzei la data de 14 decembrie 2021, ora 9.30, sala P, dată pentru când reclamanţii Mocanu Muntean Constantin, Mocanu Muntean Adriana Gabriela şi pârâţii V****** D****, Domboş Constantin, Taraş Ioana, T******* M**** şi Comuna Dobârlău, Prin Primar, primesc termen în cunoştinţă, urmând să fie citată pârâta B***** E****. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 23.11.2021Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al reclamanţilor. Menţine obligaţia pusă în vedere reprezentantului convenţional al reclamanţilor să efectueze demersurile necesare pentru a depune la dosar dovada decesului proprietarului tabular. Menţine obligaţia pusă în vedere reprezentantului convenţional al reclamanţilor să depună la dosarul cauzei o adeverinţă privind evidenţele din Registrul agricol din care să rezulte persoanele care au folosit anterior imobilul şi menţiunea dacă acesta face parte din domeniul public sau privat al Statului sau al comunei Dobârlău. Amână judecata cauzei la data de 23 noiembrie 2021, ora 9.30, sala P, dată pentru când reclamanţii Mocanu Muntean Constantin, Mocanu Muntean Adriana Gabriela şi pârâţii V****** D****, Domboş Constantin, Taraş Ioana, T******* M**** şi Comuna Dobârlău, Prin Primar, primesc termen în cunoştinţă, urmând să fie citată pârâta B***** E****. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 26.10.2021Estimează durata cercetării procesului la 3 luni de zile. Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al reclamanţilor. Pune în vedere reprezentantului convenţional al reclamanţilor să efectueze demersurile necesare pentru a depune la dosar dovada decesului proprietarului tabular. Pune în vedere reprezentantului convenţional al reclamanţilor să depună la dosarul cauzei o adeverinţă privind evidenţele din Registrul agricol din care să rezulte persoanele care au folosit anterior imobilul şi menţiunea dacă acesta face parte din domeniul public sau privat al Statului sau al comunei Dobârlău. Amână judecata cauzei la data de 26.10.2021, ora 9.30, sala P, dată pentru când reclamanţii Mocanu Muntean Constantin, Mocanu Muntean Adriana Gabriela şi pârâţii V****** D****, Domboş Constantin, Taraş Ioana şi Comuna Dobârlău, Prin Primar, primesc termen în cunoştinţă, urmând a fi citaţi pârâţii B***** E**** şi T******* M****. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 14.09.2021