S* P****** I*********** S**
ReclamantP******* M*********** B*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul S* P****** I*********** S** în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI BRA?OV. Anulează în parte Certificatul de Urbanism cu nr 1049 din data 23.04.2021 pentru obligaţia de a obţine aviz CTATU şi avizul Ministerului Culturii. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată, azi, 26.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2314/2022 din 26.04.2022pentru studiu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 12.04.2022Repune cauza pe rol. Dispune citarea părţilor pentru termenul din data de 12.04.2022 ora 10:00, pârâta cu obligaţiile: -de a depune la dosarul cauzei documentaţia de urbansim PUZ Coasta Vacilor; -de a depune la dosarul RLU PUG Braşov + PUG Braşov; -de a expune un punct de vedere explicit cu privire la preluarea PUZ Coasta Vacilor în PUG Braşov; -de a depune la dosarul cauzei reglementările juridice şi tehnice cu privire la implementarea infrastructurii stradale cuprinsă în documentaţiile de urbanism aprobate prin HCL 276/2018; Pronunţată, azi, 08.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 08.03.2022Amână pronunţarea la data de 08.03.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2022pentru a se comunica cererea aditională
Incheiere de sedinta din 01.02.2022