A****** L******
Apelant ReclamantW*** A** H****** L*** B******* S******** O******
Intimat PârâtAdmite apelul. Schimbă în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 euro, echivalent în lei la data plă?ii efective, reprezentând compensaţie pentru anularea zborului, conform art. 7 alin. 1 lit. a din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra debitului principal, calculată de la data scadenţei, 04.03.2021, până la data achitării efective a debitului principal. Admite în parte cererea accesorie, având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată. Respinge, în rest, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de apel. Definitivă. Pronunţată astăzi, 18.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4960/2022 din 18.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 27.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.09.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.09.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2022