C***** D********* - P*** P*****
PetentS*** D* M****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta C***** D********* - P*** P*****, în contradictoriu cu, intimatul, Stan Marin. Înlocuieşte amenda în cuantum de 1305 lei, aplicată prin procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX, nr.297213, din data de 05.11.2020, întocmit de I.P.J. Suceava, cu 96 de ore de muncă în folosul comunităţii, pe raza comunei Dumbrăveni, jude?ul Suceava. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 96 de ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002, în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Dumbrăveni, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia, după un anumit program, întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 19.11.2021.
Hotarare 4704/2021 din 19.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 19.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2021Amână pronunţarea la data de 05.11.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.10.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2021Amână pronunţarea la data de 20.10.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2021