N****** A**
ReclamantC****** D* E******* A P********** A***** C* H******* D** C***** C********** J******* A***
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N****** A**, CNP *, domiciliat în * cu domiciliul procesual ales în * în contradictoriu cu pârâta COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP ALBA prin CONSILIUL JUDEŢEAN ALBA cu sediul în *. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată, azi 11.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 275/2022 din 11.05.2022Pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză, amână judecarea cauzei la data de 11.05.2022, ORA 11:00. Eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză vor fi depuse cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de judecată fixat în cauză.
Incheiere de sedinta din 11.03.2022Acordă termen la 11 martie 2022, ora 9,00 faţă de lipsa raportului de expertiză şi pentru ca reclamanta să se conformeze dispoziţiilor stabilite de către instanţă.
Incheiere de sedinta din 28.01.2022Pentru lipsa raportului de expertiză şi pentru ca reclamanta să se conformeze dispoziţiilor stabilite de către instanţă, amână judecarea cauzei la data de 28.01.2022, ora 9:00.
Incheiere de sedinta din 26.11.2021În vederea administrării probei cu expertiza medico-legală propusă de către reclamantă, amână judecarea cauzei la data de 26.11.2021, ora 9:00.
Incheiere de sedinta din 15.10.2021