B** N******* S******** I****
PetentS* A*** S***** S**
IntimatÎ*********** N***
ContestatorAdmite cererea având ca obiect îndreptare eroare materială, formulată de contestatoarea Stănescu Nelu-Întreprindere Individuală. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentin?ei civile nr. 8528 din 22.11.2021, in sensul că se va trecere corect : penalităţi în cuantum de 0,1 % pe zi, în loc de penalităţi în cuantum de 1% pe zi, astfel cum gresit s-a consemnat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Focşani. Pronunţată prin punerea soluţieie la dispoziţia grefei instanţei, azi 20.12.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.12.2021Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul Î.I. Stănescu Nelu , în contradictoriu cu intimata AGROSECUIU SRL. Dispune îndreptarea tutror actelor de executare efectuate în dosarul executional nr 198/2020 al B** N******* S******** I**** cu privire la suma executată, aceasta fiind în cuantum de 46.578,80 lei şi penalităţi în cuantum de 1% pe zi aplicate la această sumă, precum şi modificarea cheltuielilor de executare, ce vor fi calculate prin raportare la această sumă. O copie a prezentei hotărâri se va comunica executorului judecătoresc. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la data comunicării prezentei sentin?e. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Foc?ani, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei, astăzi,22.11.2021.
Hotarare 8528/2021 din 22.11.2021Amână pronunţarea la 22.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instaţei, azi 15.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2021se constată că prezenta cauză are termenul preschimbat, la acest moment având termen la data de 15.11.2021.
Incheiere de sedinta din 20.09.2021Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2021, termen acordat pentru ca părţile să lămurească aspecte privind întinderea penalităţilor.
Incheiere de sedinta din 28.06.2021Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de creditoarea S* A*** S***** S** . Preschimbă termenul de judecată de la data de 20.09.2021 la data de 28.06.2021, pentru soluţionare cerere suspendare, când vor fi citate păr?ile conform art. 241 alin. (3) C.pr.civ. . Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instantei, azi 10.05.2021.
Incheiere de sedinta din 10.05.2021Admite cererea. In conformitate cu disp.art.719 al.7 NCPC, dispune suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr.198/ 2020 al BEJ Nichifor Sebastian Ionuţ cu sediul in Galaţi, până la soluţionarea cererii de suspendare executare silită formulată în condiţiile art. 719 al.1 NCPC, în dosarul nr.2/231/2021 al Judecătoriei Focşani. Fără cale de atac. Se vor aduce la îndeplinire disp.art.719 al.8 NCPC. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 5.04.2021.
Incheiere de sedinta din 05.04.2021