K***** O*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Kredyt Inkaso Portfolio Investments RO S.A. în contradictoriu cu pârâtul K***** O*****-Dorel. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 780,56 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii neachitate. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 44,20 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei până la data cesiunii contractului. Obligă pe pârât la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare, calculată la contravaloarea debitului principal în cuantum de 780,56 lei, de la data cesiunii, respectiv 16.07.2015, şi până la data achitării integrale a debitului. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1.349,07 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.07.2022.
Hotararecameraconsiliu15315/2022 din 22.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.07.2022T 15.07.2022 se citeaza paratul la domiciliul indicat de DEPAB
Incheiere de sedinta din 13.05.2022