C** M**** F*****
ReclamantB*** V******* A********
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă. Pronunţată azi 07.02.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 437/2022 din 07.02.2022Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2022Repune cauza pe rol, dispune în sarcina pârâtului să depună dovezi de utilizare a sumei de 3.368.113,01 lei ce se afla în casieria societăţii la data de 30.09.2019. Urmează să se precizeze şi dacă plăţile efectuate cu 6 luni anterior deschiderii procedurii (file 16-22 dosar de fond vol. I ) au provenit din aceasta sumă cu anexarea actelor doveditoare. Pune în vedere reclamantului să facă precizări cu privire la suma de 3.368.113,01 lei raportat la documentele contabile existente şi la extrasele de cont de la băncile prin intermediul cărora a efectuat operaţiuni debitoarea. Stabileşte termen la data de 31.01.2022 ora 9,00 cu citarea părţilor. Pronunţată azi 22.11.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 22.11.2021Amână pronunţarea.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2021Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2021Pentru ca reclamantul să depună dovezile de notificare a pârâtului, tabelul definitiv şi raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitoare, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art. 242 C.pr. civ.
Incheiere de sedinta din 28.06.2021