I**** S*****
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 7529/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu privire la inculpatul I**** S*****, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I**** S*****. Dispune comunicarea încheierii, de îndată, procurorului ?i inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 14.01.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 14.01.2022