N******** I**
InculpatR****** I*** B*****
Parte vătămatăS* E****** A******** R********** S*
Parte responsabilă civilmenteS******* C***** J******* D* U****** P*** B****** T********
Parte vătămatăÎn temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, admite cererea formulată de N******** I** şi dispune prelungirea pentru 30 de zile a dreptului de circulaţie al inculpatului, începând cu data de 31.10.2022, până la data de 29.11.2022 inclusiv. Se va comunica măsura luată şefului Poliţiei rutiere din Timişoara, conform tezei a II-a din art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în ?edin?a publică, astăzi, 27.10.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 27.10.2022În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. pr.pen. condamnă pe inculpatul N******** I**, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) ?i (3) C.pen., la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, la una dintre următoarele două instituţii: S.C. Drumuri şi Poduri Timişoara sau S.C. Regia Autonomă de Transport Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş, după evaluarea inculpatului. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) Cod procedură penală, raportat la art. 1349 Cod civil ?i art. 1386 alin. 3 Cod civil, la art. 2223, art. 2224, art. 2225 şi art. 2226 din Codul civil coroborat cu art. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, admite, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă Răboacă Ilie-Bogdan ?i va obliga partea responsabilă civilmente SC Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. să plătească părţii civile suma de 10.500 euro cu titlu de daune morale, echivalent în lei, la cursul BNR, la data plă?ii efective. Respinge, în rest, ac?iunea civilă formulată de partea civilă Răboacă Ilie-Bogdan ca neîntemeiată În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) Cod procedură penală, raportat la art. 1349 Cod civil ?i art. 1386 alin. 3 Cod civil, la art. 2223, art. 2224, art. 2225 şi art. 2226 din Codul civil coroborat cu art. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, precum ?i art. 320 din Legea nr.95/2006, admite, în parte, ac?iunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Jude?ean de Urgen?ă Pius Brinzeu Timi?oara ?i va obliga partea responsabilă civilmente SC Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. la plata sumei 9.017,526 lei lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare. Respinge, în rest, ac?iunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Jude?ean de Urgen?ă Pius Brinzeu Timi?oara ca neîntemeiată. În baza art. 276 alin. (6) Cod de procedură penală coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. e) din Legea 132/2017 obligă partea responsabilă civilmente SC Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. să plătească părţii civile Răboacă Ilie-Bogdan, suma de 10.710 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 274 alin. (1) şi alin. (3) Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 3.000 lei în cursul urmăririi penale şi 1.500 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi 21.10.2022.
Hotarare 2971/2022 din 21.10.2022Amana pronuntarea pentru data de 21.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2022În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, admite cererea formulată de N******** I** şi dispune prelungirea pentru 30 de zile a dreptului de circulaţie al inculpatului, începând cu data de 01.10.2022, până la data de 30.10.2022 inclusiv. Se va comunica măsura luată şefului Poliţiei rutiere din Timişoara, conform tezei a II-a din art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în ?edin?a publică, astăzi, 28.09.2022.
Incheiere de sedinta din 28.09.2022Amana pronuntarea pentru data de 07.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2022În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, admite cererea formulată de N******** I**, şi dispune prelungirea pentru 30 de zile a dreptului de circulaţie al inculpatului, începând cu data de 01.09.2022, până la data de 30.09.2022 inclusiv. Se va comunica măsura luată şefului Poliţiei rutiere din Timişoara, conform tezei a II-a din art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în ?edin?a publică, astăzi, 31.08.2022.
Incheiere de sedinta din 31.08.2022În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, admite cererea formulată de N******** I** şi dispune prelungirea pentru 30 de zile a dreptului de circulaţie al inculpatului, începând cu data de 02.08.2022, până la data de 31.08.2022 inclusiv. Se va comunica măsura luată şefului Poliţiei rutiere din Timişoara, conform tezei a II-a din art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în ?edin?a publică, astăzi, 02.08.2022.
Incheiere de sedinta din 02.08.2022În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, admite cererea formulată de N******** I** şi dispune prelungirea pentru 30 de zile a dreptului de circulaţie al inculpatului, începând cu data de 30.06.2022, până la data de 29.07.2022 inclusiv. Se va comunica măsura luată şefului Poliţiei rutiere din Timişoara, conform tezei a II-a din art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în ?edin?a publică, astăzi, 30.06.2022.
Incheiere de sedinta din 30.06.2022În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, admite cererea formulată de N******** I** şi dispune prelungirea pentru 30 de zile a dreptului de circulaţie al inculpatului, începând cu data de 31.05.2022, până la data de 29.06.2022 inclusiv. Se va comunica măsura luată şefului Poliţiei rutiere din Timişoara, conform tezei a II-a din art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. Cale de atac odată cu fondul. Amâna cauza pentru 06.09.2022, sala 278, ora 10:00, pentru când se citează partea responsabilă civilmente, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 31.05.2022.
Incheiere de sedinta din 31.05.2022