Dosar 30306/325/2021 din 03.11.2021

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 30306/325/2021
Data dosar:
03.11.2021
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.01.2022 la ora 09:00

    Complet: C14C
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta RCS & RDS SA în contradictoriu cu pârâta C****** E******** . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.911,82 lei, reprezentând debit restant. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului, în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, de la data scaden?ei până la data plăţii efective. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru proporţională cu pretenţiile admise. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 13.01.2022.

    Hotararecameraconsiliu379/2022 din 13.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD