B***** E******** P***** D** C***** J*********** B****
PetentS******** I***
IntimatÎn baza art.571 alin.2 C.pr.pen. admite sesizarea formulată de către judecătorul delegat din cadrul BIROULUI EXECUTĂRI PENALE DE LA JUDECĂTORIA BEIUŞ, în dosarul nr. 3034/187/2021 pentru menţinerea, încetarea sau înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale, privind pe intimatul STANOVICI ILIE, internat în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei cu FO nr. 172/26.03.2021 în baza Sentinţei penale nr. 403/2021 a Judecătoriei Sibiu şi, în consecinţă: Dispune înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale prevăzută de art.110 Cod penal, ce a fost dispusă faţă de intimatul STANOVICI ILIE, prin Sentinţa penală nr. 403/2021 a Judecătoriei Sibiu, cu măsura de siguranţă a obligării intimatului la tratament medical ambulatoriu, conform art. 108 lit. a şi art.109 Cod penal. Dispune liberarea intimatului STANOVICI ILIE din spital. În baza art. 109 alin. 1 C.penal obligă pe intimatul STANOVICI ILIE să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În conformitate cu disp.art.566 al.1 C.pr.pen., măsura de siguranţă a obligării la tratament medical ambulatoriu se pune în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitivul prezentei sentinţe şi a unei copii de pe raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură. În conformitate cu disp.art.571 al.5 C.pr.pen., o copie de pe hotărârea rămasă definitivă se comunică instanţei de executare. Obligă Ministerul Justiţiei să vireze din fondurile sale, în contul Serviciului Judeţean de Medicină Legală-Bihor suma de 85 lei, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 3450/IV/538/08.10.2021, întocmit în privinţa numitului STANOVICI ILIE. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu intimatul STANOVICI ILIE şi procurorul. Pronunţată în ?edin?a publică din data de 25.11.2021.
Hotarare 645/2021 din 25.11.2021