R** O***** C*******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul R** O***** C******* la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice vehicule dintre cele prevăzute în anexa I a OUG. nr. 195/2002, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice vehicule dintre cele prevăzute în anexa I a OUG. nr. 195/2002. Constată că infrac?iunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal (faptă din data de 28.07.2020), a fost săvâr?ită în termenul de supraveghere de 2 ani şi 6 luni al condamnării la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 128/27.03.2019 a Judecătoriei Turda, pronun?ată în dosar nr. 7278/328/2018, definitivă prin neapelare la data de 16.04.2019. În temeiul art. 96 alin. 4 Cod penal revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 128/27.03.2019 a Judecătoriei Turda pronun?ată în dosar nr. 7278/328/2018, definitivă prin neapelare la data de 16.04.2019 ?i dispune executarea acestei pedepse. În temeiul art. 96 alin. 5 Cod penal, cu aplic. art. 43 alin. 1 Cod penal, adaugă pedeapsa anterioară neexecutată de 1 an şi 4 luni închisoare, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 10 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 67 alin. 1 şi art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice vehicule dintre cele prevăzute în anexa I a OUG. nr. 195/2002, pe o perioadă de 2 ani În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 65 alin. 1 şi art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice vehicule dintre cele prevăzute în anexa I a OUG. nr. 195/2002. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 530 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (130 lei din faza de urmărire penală ?i 400 lei din faza de cameră preliminară ?i judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.11.2021.
Hotarare 136/2021 din 26.11.2021Amana pronuntarea la 26.11.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2021Amana cauza pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 15.06.2021Amana cauza pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 18.05.2021