C****** Z*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) CPP, condamnă pe inculpatul Csiszár Zoltán, fără antecedente penale, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) Cod penal. În baza art. 91 alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi, în temeiul art. 92 alin. (1) şi alin. (3) Cod penal, stabileşte termenul de supraveghere la 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei, interval în care inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) Cod penal, respectiv: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă şi lit. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal instanţa stabileşte în sarcina inculpatului obligaţia de a participa la un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Harghita, sau în colaborare cu alte instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, obligă pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Bălan sau a Serviciului de Judeţean de Ambulanţă Harghita, şi pune în vedere Serviciului de Probaţiune Harghita dispoziţiile art. 94 Cod penal, respectiv ale art. 57 alin. 2 rap. la art. 50 din Legea nr. 253/2013, privind exercitarea supravegherii inculpatului. În temeiul art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare în sensul de a evita săvârşirea altor infracţiuni, sub sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie, respectiv, că în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a neexecutării obligaţiilor impuse prin prezenta hotărâre se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi se va dispune executarea pedepsei, potrivit art. 96 Cod penal. În baza art. 274 alin. (1) şi art. 398 CPP, obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 590 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în condiţiile art. 405 alin. (1) teza a II-a CPP, astăzi, 16 februarie 2022.
Hotarare 107/2022 din 16.02.2022Amână pronunţarea la 16.02.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.02.2022stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 09 februarie 2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2022