Ţ******* S*****
Apelant ReclamantC***** M***** L*****
Apelant ReclamantŢ******* R*****
Apelant ReclamantS* C***** R****** S* P*** A*** J*** R*** P******** S***
Intimat PârâtZ** M********* S** P*** A*** J*** R*** P******** S***
Intimat PârâtRespinge cererea formulată de peten?ii Ţ S ?i Ţ R, de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 780/A/2021 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 3049/211/2020. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 18 octombrie 2021.
Hotarare intermediara din 18.10.2021Admite apelul declarat de apelan?ii Ţ******* S*****, Ţ******* R***** şi CORDO? MIRCEA-LUCIAN, în contradictoriu cu intimatele CARION ROMÂNIA S.A., societate în insolvenţă, reprezentată prin lichidator judiciar RTZ & PARTNERS SPRL, Filiala Bistri?a, ?i ZKF MANAGEMENT S.R.L., societate în insolvenţă, reprezentată prin lichidator judiciar RTZ & PARTNERS SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 3073/2020 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 3049/211/2020 pe care o schimbă în parte după cum urmează: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclaman?ii Ţ******* S*****, Ţ******* R***** şi CORDO? MIRCEA-LUCIAN, în contradictoriu cu pârâta ZKF MANAGEMENT S.R.L. Constată nulitatea absolută a contractului nr. 0014729/01.02.2005 (cererea de aderare nr. 0014729/01.02.2005, Regulamentul de func?ionare din data de 01.02.2005 ?i certificatul de participare nr. 1300702147) încheiat între CORDO? MIRCEA-LUCIAN ?i CARION ROMÂNIA S.A. Dispune anularea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1156/13.03.2006 de BNP Albulescu, încheiat între reclaman?ii Ţ******* S*****, Ţ******* R*****, CORDO? MIRCEA-LUCIAN şi CARION ROMÂNIA S.A., rectificat prin încheierea de rectificare nr. 2773/14.03.2006 emisă de BNP Albulescu. Dispune radierea din cartea funciară a înscrierilor privind contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1156/13.03.2006 de BNP Albulescu, rectificat prin încheierea de rectificare nr. 2773/14.03.2006 emisă de BNP Albulescu. Dispune anularea actului de adjudecare nr. 167/1/28.10.2010 emis în dosarul execu?ional nr. 167/E/2010 al BEJ Romulus Puia, cu privire la imobilul situat în ..., înscris în CF 120415-C1-U2 (CF vechi nr. 91030/N/XXVI) Târgu Mureş, cu nr. cad. 1990/1/26, nr. top. 592/2/1/1/1/2/2/1/1/1/1/2/XXVI. Dispune anularea actului de adjudecare nr. 167/2/28.10.2010 emis în dosarul execu?ional nr. 167/E/2010 al BEJ Romulus Puia, cu privire la imobilul situat în ..., înscris în CF 120415-C1-U17 (CF vechi nr. 91030/N/XXVII) Târgu Mureş, cu nr. cad. 1990/1/27, nr. top. 592/2/1/1/1/2/2/1/1/1/1/2/XXVII. Obligă intimata ZKF MANAGEMENT S.R.L. la plata către apelan?i a sumei de 2.252,5 lei, cheltuieli de judecată în apel. Obligă apelan?ii reclaman?i la plata către stat a sumei de 4.505 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă judecă?ii în primă instan?ă. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 9 iunie 2021.
Hotarare 780/2021 din 09.06.2021Amână pronunţarea în cauză pentru data de 09.06.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2021