B***** E*********** J*********** G******** B*****
PetentG****** B*** S***
CreditorC**** N******
DebitorAdmite în parte cererea de încuviinţare a executării silite. Admite excepţia lipsei de interes, invocată de instanţă din oficiu în ceea ce priveşte contractul de credit nr. 306135 din 09.11.2020. Respinge cererea de încuviinţare a executării silite formulate de către petentul B***** E*********** J*********** G******** B***** ION, pentru creditorul G****** B*** S***, în contradictoriu cu debitorul C**** N******, ca lipsită de interes. Cu drept de apel, pentru creditor, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Costeşti. Încuviinţează executarea silită în temeiul titlului executoriu, reprezentant prin contractul de ipotecă mobiliară FN din 09.11.2020, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv 27233, 18 lei , precum şi a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 29.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 29.10.2021Admite cererea de abţinere formulata de dl. judecător PÎRJOL COSMIN GABRIEL, in dosar nr. 3052/214/2021. Trimite cauza in vederea repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Pronunţată, azi, 27.10.l2021., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere abtinere din 27.10.2021Constată că titularul de complet judecător Pîrjol Cosmin Gabriel a formulat cerere de abţinere de la soluţionarea prezentei cauze. Pentru soluţionarea cererii de abţinere, amână cauza. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 27.10.2021.
Incheiere de sedinta din 27.10.2021