Dosar 3059/90/2021 din 20.09.2021

recalculare pensie revizuire pensie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3059/90/2021
Data dosar:
20.09.2021
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
recalculare pensie revizuire pensie
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.04.2022 la ora 10:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul, S**** G*******, în contradictoriu cu pârâta, C*** J******** D* P***** V*****; Obligă pe pârâta C*** J******** D* P***** V***** să revizuiască pensia reclamantului, având în vedere stagiul complet de cotizare de 20 ani realizat în grupa I de muncă şi să emită o decizie prin care să acorde drepturile de pensie în funcţie de perioada de cotizare anterior menţionată, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 3/1977; Obligă pârâta să plătească reclamantului sumele reprezentând diferenţa dintre pensia legal cuvenită şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 20.09.2018 şi până la emiterea unei noi decizii, sume actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală, calculată de la data 01.04.2018 până la data plăţii efective; Obligă pe intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei faţă de contestator; Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea; Pronunţată, azi, 29.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 951/2022 din 29.04.2022
  • Sedinta din data de 04.03.2022 la ora 11:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se înainta relaţiile solicitate pârâtei.

    Incheiere de sedinta din 04.03.2022
  • Sedinta din data de 21.01.2022 la ora 10:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se solicita relaţii.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD