S******* I***** A********
ReclamantS********* D* T******** B******** S** S*
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează decizia nr. 2914/20.09.2021 emisa de parata. Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia ocupată anterior concedierii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi a tuturor celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, calculată de la data concedierii până la data reintegrării efective. Respinge ca rămas fără obiect capatul 5 de cerere avand ca obiect plata compensarii conform art 64 alin 1 din CCM. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale, prin reducerea cuantumului onorariului de avocat Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII - a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 21.01.2022
Hotarare 261/2022 din 21.01.2022Amână pronunţarea la data de 21.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2022