Dosar 3062/314/2021 din 08.04.2021

plângere contravenţională plsv- 0017985, plsv-0014770


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3062/314/2021
Data dosar:
08.04.2021
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
plângere contravenţională plsv- 0017985, plsv-0014770
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.07.2021 la ora 08:30

    Complet: C28
  • Admite in parte plângerea

    Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Ţâlea Aurel, în contradictoriu cu intimata Municipiul Suceava – Poliţia Locală Suceava, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PLSV nr. 0017985 din data de 22.03.2021. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 200 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, cu avertisment. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte, pe viitor, dispoziţiile legale încălcate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sanc?iunea nulită?ii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, astăzi, data de 15.07.2021.

    Hotarare 3057/2021 din 15.07.2021
  • Sedinta din data de 08.07.2021 la ora 13:00

    Complet: C28
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 15.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.07.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD