M**** I**
InculpatÎn baza art. 337 C.pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M**** I** , la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul de la prelevarea de mostre biologice”. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi i) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul pe o durată de 2 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. impune inculpatului M**** I** pe durata termenului de supraveghere obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ciofrângeni sau Poienarii de Argeş pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.02.2022
Hotarare 46/2022 din 28.02.2022Stabileşte pronunţarea la data de 28.02.2022.Pronunţată în şedinţă publică, 21.02.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2022